Opriţi poluarea în Sebeş – Protestele continuă

10801739_10152968908946550_7339132230606072308_n

Duminică, 25.01.2015, a avut loc cel de-al treilea marș de protest împotriva poluării în Municipiul Sebeș, județul Alba. La marș au participat aproximativ 2000 de persoane la care s-au alăturat peste 80 de moți care se opun proiectului de minerit cu cianuri de la Roșia Montană, veniți să încurajeze și să se solidarizeze cu localnicii din Sebeș în lupta lor pentru sănătate.

În urma primelor marșuri de protest, în data de 22.01.2015, au avut loc două întâlniri între ong-urile implicate, reprezentanți ai localnicilor din Grupul de Inițiativă Civică Sebeș, autorități (Agenția pentru Protecția Mediului, Garda de Mediu, Direcție de Sănătate Publică) și reprezentanți ai SC Kronospan Sebeș SA. Întâlnirile s-au desfășurat în incinta Prefecturii Alba, respectiv Primăria Sebeș. La nici una din aceste întâlniri presa nu a fost invitată,iar jurnaliștii au întâmpinat dificultăți în a lua parte la discuții. Chiar dacă aceste întâlniri s-au dorit a fi negocieri între autorități şi cei implicați în campania „Opriți Poluarea în Sebeș”, membrii ong-urilor au subliniat încă de la începutul campaniei că nu vor lua parte la niciun fel de discuții fără ca presa și orice altă persoană interesată să poată lua parte. Accesul jurnaliștilor a fost în cele din urmă permis.

Cele constatate la întâlnirea din cadrul Prefecturii Alba au fost următoarele:

    – cel mai important document, studiul de impact asupra sănătății a fost întocmit de o societate care nu deține acreditare pentru a efectua astfel de studii și mai mult decât atât, Direcția de Sănătate Publică Alba nu a putut oferi un răspuns clar referitor la existența sau absența acestui studiu de impact ;
    – Garda de Mediu Alba nu deține aparatura necesară monitorizării emisiilor de substanțe toxice și deși au primit numeroase sesizări din partea localnicilor se află în imposibilitatea de a lua măsuri concrete în vederea soluționarii acestora.
    – reprezentanți ai poluatorului au luat parte la discuții, dar nu au adus nici un fel de lămuriri privind activitatea desfășurată. Aceștia au părăsit sala de ședințe pe motiv că persoanele prezente (aici referindu-se strict la membrii ong-urilor şi presă) nu au studii de specialitate pentru a lua parte la prezentarea care ar fi urmat, anume studiul de impact asupra sănătății populației. Acest studiu ar fi fost făcut cunoscut de reprezentantul societății care l-a și întocmit, dar care nu deține acreditare.

Reamintim că platforma industrială Kronospan adăpostește opt rezervoare de 15.000 litri fiecare în care este depozitată formaldehida, două rezervoare de methanol(alcool metilic) de 10.000 litri fiecare, altele de anhidridă maleică, de melamină (amida acidului cianuric), motorină, benzină, precum și alte substanțe chimice foarte periculoase. Acestea deservesc unitatea de producțiea formaldehidei cu o capacitate de 30.000 tone anual.

„După cele trei proteste masive, sebeșenii încă așteaptă de la autorități și instituțiile abilitate relocarea secțiilor chimice de pe platforma Kronospan. Mai mult, după cele constatate recent, cerem suspendarea activității în toate secțiile care emit noxe în atmosferă și insistăm ca studiul de impact asupra sănătății populației să fie făcut public. Pentru aceste nemulțumiri au ieșit în stradă mii de oameni, iar protestele vor continua până când cetățenilor le vor fi îndeplinite cererile. Până atunci Sebeșul poate fi considerat orașul din vecinătatea unei bombe chimice care poate oricând exploda cu efecte devastatoare.” a declarat Anişoara Ştefan – preşedintele Asociaţiei PrimaNatura.

Grupul de Iniţiativă Civică Sebeş
Asociaţia PrimaNatura
Asociaţia Iniţiativa Civică Reghin

Comments are closed.