PrimaNatura prezentă la a 10-a ediție FânFest

În perioada 13-16 august 2015 a avut loc a 10-a ediție a festivalului FânFest desfășurat la Roșia Montană. Organizat de Asociația Alburnus Maior, FânFest este cel mai mare eveniment cultural de activism din România și se bazează pe implicarea benevolă a localnicilor și a sutelor de voluntari din toată țara. Atât invitații, fie ei artiști sau forumiști, cât și personalul participă pro bono, iar publicul are acces gratuit la toate evenimentele festivalului.

FânFest a început în 2004 sub forma unei mișcări protestatare ecologiste sprijinite de artiști și oameni de cultură, împotriva exploatărilor aurifere prin cianurație preconizate în zona localității Roșia Montană, care ar duce la poluări masive ale apei, solului și distrugerea ireversibilă a faunei, florei, peisajului montan și a patrimoniului cultural. Cu timpul, însă, a ajuns să fie mai mult decât un protest, a ajuns expresia valorilor unei generații formate de această luptă. Eugen David, președintele Alburnus Maior spunea cu ocazia acestei a zecea ediții a festivalului:

“Cu respect față de cei care i-au dat viață de-a lungul veacurilor, Roșia Montană va fi întotdeauna spațiul armoniei interetnice unde toleranța și respectul față de celălalt vor fi mereu în conștiința noastră, a locuitorilor de aici și a celor care au contribuit în ultimii cincisprezece ani la salvarea Roșiei Montane. Cei care aleg însă să incite la violență sau ură nu vor fi niciodată bineveniți la Roșia Montană căci aceștia i-ar distruge sufletul liber, întocmai cum companiile miniere i-ar periclita însăși existența. Cu acestea în gând privim cu încredere spre viitor, spre noi începuturi. Toți cei ce cred în aceste valori sunt chemați să reconstruim Roșia Montană. Roșieni și nu numai, toți cei ce prețuiți libertatea, misiunea noastră e departe de a se fi încheiat.”

La invitația organizatorilor, Asociația PrimaNatura a participat în cadrul forumului de activism împreună cu jurnalistul Radu Cernuta. În cadrul lucrărilor, am prezentat pașii urmați pentru un mediu curat în Sebeș, iar Radu Cernuta a vorbit despre guvernanța bazată pe cunoaștere, importanța dovezilor și rolul presei în acest caz. Ana Hațegan și Ioan Negrea au povestit despre mișcarea care a început în Sebeș la sfârșitul anului 2014 și începutul lui 2015, când au avut loc primele proteste la care au participat mii de oameni și despre rezultatele obținute până acum.

La fel ca și în cazul Roșiei Montane, la Sebeș lupta și misiunea noastră sunt departe de a se fi încheiat. Acțiunile și interesul pentru un aer curat al fiecăruia dintre noi nu s-au pierdut odată cu oprirea protestelor din Sebeș. Continuăm prin colaborarea cu alte ONG-uri de mediu din țară și străinătate și alte persoane dornice să se implice în păstrarea unui mediu de viață benefic pentru noi și copiii noștri, iar rezultatele nu vor întârzia să apară.

”Învingătorii nu renunță, iar cei care renunță nu ajung învingători” – Aristotel

11889970_1487138668267025_7208425489827271518_o

Comments are closed.